M-am uitat la ea, lălâie frumoasă.
Lălâie, fiind că era ca o paiață.
Frumoasă, fiind că avea ceva uman:
făcuse copii . Era mamă.
O mamă nu poate fi spurcată complet și nici lipsită de frumuseți.
Dacă avuse bărbat, or încă dacă îl are, înseamnă că nu degeaba s-a lipit de ea. Cu ceva l-a impresionat...
Băteam cu vârful pantofilor în pământ. Mă sufoca prezență acestei suflări la zece metri de mine.
Ca să par distras mă îndopam cu analize ale anatomiei sufletești.
Cine eram eu, dobitocul?
Animat. Un dobitoc animat.
Aveam instincte și mi le satisfaceam mereu.
Știam să mănânc după regim, să beau, să dorm și tot așa.
Oare unde mă va duce această cărare?
Oare sunt păcătos?
Ehe-he, câte le am,